Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albița au depistat şi reţinut un bărbat cu dublă cetățenie, căutat de autorităţi, care avea de executat o pedeapsă privativă de libertate de 10 ani pentru constituirea de grup infracțional în vederea săvârşirii infracţiunii de furt pe teritoriul Franței.
În ziua de 20 aprilie a.c, în jurul orei 07.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița -I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară un bărbat cu dublă cetățenie, română și moldovenească, în vârstă de 56 de ani, pasager într-un autoturism cu destinația Iași.
La controlul de frontieră, colegii noştri au constatat faptul că pe numele bărbatului există alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare în vederea executării pedepsei cu închisoare, emis de autorităţile din Franța, acesta având de executat o pedeapsă privativă de libertate de 10 ani pentru constituirea de grup infracțional în vederea săvârşirii infracţiunii de furt pe teritoriul Franței.
Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Galați în vederea luării măsurilor legale ce se impun.